Cadranul banilor – tipuri de persoane

Am început cu câteva păreri legate de cartea scrisă de Robert Kiyosaki, “Cadranul banilor”. Și azi aș vrea să vorbesc ceva mai mult despre cele 4 tipuri de persoane descrise acolo. Sunt câteva lucruri interesante acolo, dacă știi cum să te uiți. În primul rând e ideea că oamenii sunt diferiți. De exemplu, ei se comportă în mod diferit în ce privește relația cu banii. Unii preferă să fie angajați, alții preferă să lucreze pe cont propriu, alții preferă să aibă o afacere, iar alții preferă să investească în afacerile celorlalți.

Desigur, am descris în articolul precedent faptul că de fapt aceste categorii sunt strict contextuale, bazate pe sistemul financiar actual. Care sistem financiar e unul bazat pe exploatare așa că, prin natura sa, acest sistem va crea dezechilibre sociale.

O paralelă cu un sistem social spiritual

În scrierile vedice există descris un sistem similar. Chiar și în Bhagavad Gita, Krishna îi spune lui Arjuna că acest sistem, numit varnashrama, în care există 4 categorii sociale (aka varna) a fost conceput chiar de el. Și că în funcție de modurile naturii care afectează pe cineva și de activități, cineva este în mod natural înclinat spre una dintre cele 4 categorii sociale.

Deci, pe scurt, e vorba de o anumită mentalitate. Și dacă vrei să faci parte dintr-o altă categorie socială, nu e neapărat o problemă DAR trebuie să-ți schimbi mentalitatea. Ceea ce Kiyosaki intuiește. Și mai intuiește și faptul că această schimbare de mentalitate se petrece cel mai ușor în asocierea celor cu mentalitatea pe care îți dorești să o ai.

Schimbarea de mentalitate

DAR aici apar câteva probleme. Una ar fi faptul că această schimbare de mentalitate se petrece foarte lent. E vorba de mulți ani, de fapt e vorba de cele mai multe ori de câteva vieți. Pentru că se pune problema de a ne schimba mintea și asta nu e chiar așa ușor cum sună.

Și până atunci, Krishna ne sugerează să ne comportăm conform cu propria natură. Adică să nu pretindem că suntem altcineva decât suntem. Și mai și repetă afirmația asta pentru că … e important. Pentru că a ne comporta altfel poate să fie dezastruos pentru noi și / sau pentru alții. Putem vedea nenumărate cazuri de persoane care sunt extrem de ok dar când ajung în diverse poziții de management apar mari probleme pentru ei și pentru cei din jur.

Categorii sociale

Conform cu scrierile vedice, există în mod natural în orice societate 4 categorii de persoane. Primii sunt șudra, oamenii mai simpli, care sunt în mod natural înclinați să facă ceva, să muncească, uneori fizic, alteori mental. Ei sunt în general angajații și liber-profesioniștii din sistemul lui Kiyosaki, deși există angajați și angajați.

Și mai există vaișya, persoanele care în mod natural sunt înclinate să facă afaceri. Ei corespund cu proprietarii de afaceri și investitorii din sistemul lui Kiyosaki.

Și sistemul financiar actual se cam oprește aici. Ceea ce nu e foarte bine, pentru că, acești vaișya sunt în mod natural înclinați să facă bani și nu prea au principii. Dacă ies bani e bine și dacă nu e rău. Și atunci vaișya vor încerca să-i exploateze pe șudra. Și cealaltă problemă e cu șudra. Lor e bine să li se asigure ce e necesar. Dar dacă primesc prea mulți bani în mână ei or să îi cheltuie pe prostii. Băutură, femei, droguri șamd. Pentru că nu știu ce să facă cu banii și e mai bine să nu aibă mai mult decât necesar.

Și atunci mai apare în mod natural o clasă socială, administratorii cu principii, numiți kșatriya. Ei administrează societatea în așa fel încât lucrurile să funcționeze în mod corect. Adică în așa fel încât șudra să aibă tot ce au nevoie (dar nu mai mult de atât) și vaișya să realizeze aceste profituri într-un mod onest și moral. De unde știu cum să administreze?

Păi aici apare cea de-a patra clasă socială, învățații aka brahmanii. Cei care sunt interesați de progresul spiritual, în general trăiesc simplu și sunt detașați de lucrurile materiale. Și asta îi face incoruptibili, ei pot să dea sfaturi în mod detașat, fără să aibă un interes propriu. În plus, ei sunt tot timpul interesați de propriul progres spiritual și de studiul scrierilor spirituale în care este explicat modul în care trebuie condusă o societate ideală. Și de asta sunt exact persoanele care sunt capabile să decidă ce e bine și ce e rău.

Societatea ideală

Și dacă e vorba de o societate ideală, scopul unei astfel de societăți nu e progresul material. Tot acest aranjament material e menit ca toată lumea să fie într-o poziție cât mai bună pentru a progresa din punct de vedere spiritual.

Recenzie de carte – Cadranul banilor

Am lansat recent într-un grup o discuție despre o carte pe care probabil că mulți dintre cei interesați de dezvoltarea personală au citit-o. Eu am citit-o acum vreo 15 ani și a fost interesantă la momentul respectiv. O să încerc să listez aici câteva lucruri pe care le putem învăța din carte. Și câteva lucruri pe care nu ar trebui să le învățăm din carte.

Disciplina financiară

Un lucru de învățat din carte e că e important să ai o anumită disciplină, financiară în cazul ăsta. Să ai obiective, să definești în mod inteligent priorități și să dezvolți disciplina de a lua anumite decizii în mod conștient. Ceea ce include în mod automat ideea că uneori ar trebui să îți spui și “nu” când îți vin unele dorințe care nu corespund cu ceea ce ar trebui să-ți dorești dacă ai fi puțin mai inteligent. E ideea de a avea un buget, de a pune bani deoparte, de a nu proiecta creșteri salariale care nu se știe dacă vor veni sau nu, de a nu lua credite pentru lucruri care se vor devaloriza și așa mai departe. Ceea e e evident bine pentru că cu cât ai mai multe dorințe cu atât trebuie să lucrezi mai mult. Și cu cât lucrezi mai mult, cu atât ai mai puțin timp (și energie) să îți satisfaci chiar și acele dorințe.

4 categorii de persoane

În carte, Robert Kiyosaki descrie foarte bine cum funcționează sistemul financiar actual. Există angajații care muncesc din greu 8-10-12 ore pe zi și primesc un salariu relativ mic. Și mai există liberi profesioniști care “lucrează pentru ei”. E ceva mai bine dar de multe ori ei ajung să facă mai multe activități (contabilitate, marketing, munca efectivă șamd), să muncească mai mult și poate să câștige mai puțin sau poate nu cu mult mai bine decât dacă ar fi fost un angajați. Aceste 2 clase se bazează pe efortul propriu.

Și desigur că există și ceilalți, proprietarii de afaceri, cei care nu lucrează și trăiesc “de pe spatele celorlalți”. Desigur că de cele mai multe ori proprietarii sunt și cei care au pornit afacerea și au lucrat 14 ore pe zi timp de mulți ani ca să o aducă într-un stadiu profitabil. Și atunci angajează un director și se retrag. Și mai există investitorii, cei care investesc bani în anumite afaceri și acești bani fac alți bani. Aceste 2 categorii sunt în partea din dreapta a “cadranului”. Și se presupune că ei stau liniștiți la plajă și banii vin fără să își bată ei capul.

Libertatea

Ce ne propune Robert Kiyosaki ca filozofie e că toți ar trebui să ajungem în acest punct, de libertate financiară care înseamnă să lucrezi cât mai puțin și să ai venituri cât mai mari. Și ca să fiu sincer, Kiyosaki dă o idee foarte interesantă, aceea că e mai important să fii liber decât să ai venituri mari. Ceea ce e o idee foarte interesantă și utilă.

Problemele filozofice

Astea fiind spuse, o să trec la problemele din această “filozofie”. Ca să testăm sistemul atunci întrebarea logică ar fi … ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar fi în partea dreaptă a cadranului? Păi toți ar avea afaceri și toți ar investi în afaceri dar nimeni nu ar produce nimic în afacerile respective, nu s-ar produce nimic și toți ar muri de foame. Deci, în mod evident, soluția propusă nu e viabilă pentru toți. Da, lucrurile propuse sunt ok în contextul sistemului economic actual DAR sistemul economic actual are mari mari probleme, Pentru că mentalitatea din spate e aceea de a exploata. Cum să îi exploatez pe alții. Și ca eu să stau liniștit la plajă, cineva, undeva, va trebui să lucreze pentru a-mi plăti cheltuielile. Cineva, poate în China, lucrează 16 ore pe zi în condiții improprii ca să pot eu să fac profitul respectiv. Asta înseamnă sistemul economic actual.

Pe scurt peștele mare îl mănâncă pe cel mic. Și ideea că toți ar putea să trăiască într-un astfel de sistem în liniște și pace nu e o idee foarte inteligentă. E clar despre ce vorbim într-un astfel de sistem și problema reală din perspectiva asta e … o să fii tu peștele mare sau peștele mic? O problemă cu ideea asta e că în sistemul actual posturile de rechini sunt cam date. Și chiar rechinii se mai mănâncă între ei, nimeni nu e etern peștele cel mare. Deci de fapt viziunea pe care ne-o propune Kiyosaki e că, în sistemul actual, am putea toți să fim niște mici rechini și vor fi nenumărați pești cu care să ne hrănim.

Mai sunt multe de spus despre ideile din carte … probabil că va exista o continuare.

Recenzie de carte – Bhagavata Purana canto 7

Mi s-a cerut și mie să recomand 5 cărți. O să încep cu o carte foarte interesantă care face parte din Șrimad Bhagavatam (aka Bhagavata Purana). Ca un disclaimer, de obicei Șrimad Bhagavatam se citește după Bhagavad Gita și canto 7 se citește după canto 6, care se citește după canto 5. Și așa mai departe, ați înțeles ideea. Asta pentru a înțelege contextul și bazele filozofice ale istorisirii.

Șrimad Bhagavatam

Șrimad Bhagavatam e cea mai înaltă filozofie din cultura vedică explicată sub forma unor povestiri, putem să le spunem studii de caz. Asta pentru că pentru a înțelege Upanishadele e nevoie de o anumită minte filozofică pe care oamenii din ziua de azi nu o au. Așa că cei care au compus scrierile vedice au venit cu varianta asta, prezentarea filozofiei sub forma unor povestiri. Și aceste povestiri sunt mereu actuale pentru că psihologia umană e aceeași de milioane de ani. Mare parte din canto 7 e povestea lui Prahlad, un copil de 5 ani născut într-o familie “demonică” care are înclinații spirituale.

Personajul negativ

Hiranyakașipu, tatăl său nu e un demon tălâmb pe care nu-l prea duce mintea. Deloc. Hiranyakașipu e o persoană extrem de inteligentă care cunoaște foarte bine scrierile vedice și chiar le aplică, face meditație, folosește tehnici energetice la care oamenii din ziua de azi nici nu visează. Hiranyakașipu cunoaște totul despre diplomație și știe multe tehnici de manipulare și despre cum să ții alte persoane sub controlul tău. Mai mult, el acționează (teoretic) sub îndrumarea “înțelepților”. Și acest Hiranyakașipu e extrem de puternic. Prin practicile sale reușește să controleze întreg universul și toate personalitățile din unviers sunt practic subordonate lui.

Ca să aduc lucrurile în prezent, Hiranyakașipu e genul de lider puternic, persoană la costum, cu un discurs foarte frumos, motivațional, care practică yoga și meditație. Și care, din umbră sau nu, controlează multe alte persoane. Pe scurt, totul merge conform comenzilor lui. Cineva care, aparent, are toată puterea și toate “frânghiile” la îndemână. Și care poate să facă orice pentru că nu există nici o consecință. Aparent.

Dacă ar trăi astăzi, un astfel de personaj ar fi foarte apreciat și văzut ca un lider și un exemplu de urmat.

Personajul pozitiv

Personajul pozitiv e Prahlad un copil de 5 ani. Într-un fel sau altul acest copil l-a întâlnit pe înțeleptul Narada de la care a învățat totul despre realizarea spirituală. Acest copil de 5 ani, născut într-o societate în care tatăl său e rege, nu prea se potrivește cu societatea în care trăiește. Tatăl său încearcă să-l trimită la școală și să-l educe conform cu “cultura” locală în economie, politică, diplomație și multe altele. Și el nu e foarte interesat de toate astea. Deși înțelege tot ceea ce i se predă, nu e un prost, el nu e de acord cu ideile respective. De aceea, atunci când e întrebat despre orice, el vorbește din ceea ce a învățat de la înțeleptul Narada.

Ca să aducem din nou lucrurile în prezent, Prahlad e cineva care nu are nici o poziție în societate. Chiar dacă e sau nu implicat în societate (Prahlad mergea la cursuri), o astfel de persoană nu are aceleași idei cu ideile standardizate în societate. Aude respectivele idei, le înțelege, dar le respinge. O astfel de persoană înțelege că scopul vieții umane e progresul spiritual și își dedică energia în direcția asta. O astfel de persoană nu e inactivă, ea e foarte activă în a cultiva valorile spirituale în propria viață și a le da altora. (Prahlad le vorbea colegilor săi de clasă despre valorile spirituale și chiar i-a convins)

Evident, o astfel de persoană e considerată inutilă în societatea actuală și nici nu e văzută ca un risc pentru că … ce poate face un copil de 5 ani?

Asta ar fi punerea în scenă … s-ar putea să existe o parte a doua la această recenzie sau poate va trebui să citiți cartea să vedeți ce se întâmplă.

Cine e vinovat de incendiul de la Piatra Neamț?

A fost mediatizat săptămâna asta destul de mult cazul cu incendiul din spitalul de la Piatra Neamț. Și evident că toți cei care au avut câte ceva de spus au găsit câte un vinovat. Care desigur e … altul. E o atitudine foarte comună în lumea materială. Pentru că în lumea materială există suferință și da … uneori chiar și moarte. Și trebuie să aflăm cine e de vină.

Brahmanul din Avanti

În Bhagavata Purana există descrisă povestea unui brahman din Avanti. El avea venituri relativ bune dar era foarte zgârcit. Atât de zgârcit încât nu cumpăra nimic din ceea ce era necesar pentru el și familia lui și îi menținea pe aceștia la un nivel minim. Cu toate că avea mijloace financiare. Și după ceva vreme, niște hoți i-au furat toată averea agonisită.

Și cum soția și copiii erau deja împotriva lui, acest brahman a hotărât că e momentul să renunțe la tot (ca și când ar fi avut la ce să renunțe), a luat jurământul tăcerii și a plecat să cutreiere prin lume. Și de aici au început să i se întâmple tot felul de lucruri, care mai de care mai neplăcute. Oamenii îi furau puținele lucruri pe care le avea, îl jigneau, îl băteau, îl legau și multe altele.

Cine e vinovat?

În această stare, brahmanul nostru și-a pus întrebarea logică: cine e vinovat pentru tot ceea ce i se întâmplă. Și fiind educat, a început să dea tot felul de răspunsuri. Primul a fost că oamenii care se purtau urât cu el erau vinovați. Și a respins acest răspuns pentru că acei oameni sunt doar instrumente prin care se aplică legile karmei. Să fie semizeii, ființele superioare care aplică legile karmei? Nu, ființele superioare doar aplică legile karmei. Planetele? Da, planetele au o influență asupra vieții noastre dar ele acționează doar ca un instrument care indică ceva care există deja.

Și după alte câteva variante, brahmanul nostru ajunge la răspunsul logic dar foarte greu de acceptat. Și brahmanul nostru ajunge la concluzia că doar propria sa minte necontrolată care activează diverse funcții ale naturii materiale care rezultă în diverse activități. Și care activități rezultă în anumite reacții, mai mult sau mai puțin plăcute.

Ca să revenim …

Deci dacă e să dăm o explicație pentru problemele din viața noastră, urmând exemplul brahmanului din Avanti, putem observa că lucrurile rele care ni se întâmplă nu sunt cauzate de partidul x sau y care nu au făcut stradă în fața casei mele. Ele sunt cauzate de propria minte necontrolată și de activitățile mele din trecut care m-au adus în situația de față.

Și dacă e să mergem și mai departe, de fapt problema e că suntem în locul greșit. Un loc în care bolile, bătrânețea și moartea sunt peste tot. Și nu ne-am mai mira atât de faptul că în lumea materială mai există și oameni care mor din când în când. Ba, mai mult, dacă nu ne place cum e în lumea materială, am face și ceva în direcția asta.

Profesoara bolnavă de cancer

Am găsit pe internet un articol despre o profesoară bolnavă în ultimul stadiu de cancer care continuă să-și facă datoria și predă în continuare informatică. E o poveste interesantă care poate fi abordată din multe puncte de vedere.

Importanța datoriei

Învățătura pozitivă e că e bine să ne facem datoria, să facem acțiunile corecte indiferent de circumstanțe. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, rezultatele pozitive vor apărea. Legile karmei funcționează pe termen lung și e important să facem acțiunile corecte și să avem răbdare.

Care e datoria?

Până aici totul arată bine. Dar o persoană inteligentă ar trebui să se întrebe și care e datoria ei. Da, ar trebui să-și facă datoria, dar care e datoria ei? Să învețe oamenii informatică? Și dacă e să luăm perspectiva scrierilor vedice, există două tipuri de datorii: datorii materiale și datorii spirituale.

Când vorbim de datorii materiale vorbim despre cum ar trebui să acționăm în acest corp în acord cu legile universului cu scopul de a avea o viață materială mai bună, în viața asta și în viața viitoare. Și diversele datorii pe care oamenii consideră că le au sunt sau nu în acord cu aceste datorii. De exemplu, dacă cineva consideră că datoria sa e să fie conștiincios la măcelărie, s-ar putea ca autoritățile din univers să nu aprecieze acest simț al datoriei. Deci a ne face datoria fără a știi care e această datorie nu e tot timpul ceva de lăudat.

Datoria unei persoane pe cale să moară

Dacă e să vedem situația și mai obiectiv, doamna profesoară este practic pe moarte. Și atunci o persoană inteligentă ar trebui să se întrebe cum ar trebui să se pregătească pentru acest moment. În Bhagavata Purana, regele Parikșit află că mai are de trăit 7 zile. Și atunci regele își părăsește rolul de rege și merge să afle de la înțelepți care e datoria cuiva care e pe cale să moară. E vorba aici de un întreg regat și nu de o clasă de informatică. Desigur că pentru fiecare persoană clasa ei de informatică e extrem de importantă dar practic vorbind … nu e.

Datoria spirituală

Și regele Parikșit află de la înțelepți că datoria sa principală nu e de natură materiale. Da, de cele mai multe ori e bine să ne facem ambele datorii. Dar de fapt, datoria spirituală e cea importantă. Pentru că în momentul morții nu vom fi întrebați câte ore de informatică am făcut, câte goluri am dat în Champions League sau multe alte lucruri care par extrem de importante acum. Atunci va fi important ce conștiință am dezvoltat. Și dacă nu am dezvoltat conștiința spirituală și nici nu am făcut vreun pas în direcția asta înseamnă că ne-am pierdut vremea. Faptul că ne-am făcut atâtea datorii e practic inutil.

Desigur că aceste lucruri nu se aplică doar pentru doamna profesoară. Toți suntem pe moarte. Toți mai avem maxim 100, poate 50, poate 20, poate 10 ani de trăit. Sau poate unii mai au câteva zile. Toți suntem bolnavi în lumea materială, nimeni nu va trăi veșnic. Așa că o persoană cu adevărat inteligentă se preocupă să găsească un remediu la această boală de care suferim cu toții. Simțul datoriei e foarte bun dar dacă nu e direcționat în mod corect atunci nu o să ne ajute prea mult.

Aș vrea să mă întrebi ce mai fac …

Uneori diverse persoane pe care le-am cunoscut în decursul vieții și cu care nu am mai ținut legătura îmi spun ceva de genul “Aș vrea să mă întrebi ce mai fac.” Și dacă ar fi să fiu sincer atunci le-aș răspunde cam ca mai jos. Dar de obicei nu o fac …

Răspunsul sincer

Pe scurt … știu ce face respectivul sau respectiva. Face exact acele activități pe care le fac 99,99% dintre ființele umane. Care sunt exact acele activități pe care le fac animalele. Adică mânăncă, dorm, se împerechează și se protejează (adică își asigură un loc în care să facă primele 3 activități). E drept că ființele umane fac aceste lucruri într-un mod mai “evoluat”. Cel putin teoretic.

Și mai fac ceva foarte interesant. Chiar și în momentele astea în care la știri se prezintă în fiecare zi informații despre boli și morți, oamenii se comportă ca și când cei care or să moară vor fi alții, lor nu li se va întâmpla niciodată așa ceva. Chiar și oamenii bătrâni și bolnavi.

Deci asta “mai fac” oamenii în lumea materială. Mănâncă, dorm, se împerechează și se protejează. Și pretind că vor trăi pentru totdeauna în acest corp material. Deci știu foarte bine ce fac și nu țin neapărat să aflu și detaliile. Viața e prea scurtă ca să o pierd cu discuții inutile.

Ce ar trebui să facă?

Și dacă e să le dau și un sfat acestor persoane care vor ca eu să aflu ce mai fac ele atunci sfatul ar fi să înceapă să-și pună întrebări serioase. Cine suntem? Care e scopul vieții? Ce se va întâmpla după moarte? Și după ce află câteva răspunsuri teoretice la aceste întrebări să acționeze într-un asemenea fel încât viața lor să fie mai bună în viitor, în acest corp sau în următorul.

Metanul și karma

Una dintre problemele detectate de “mințile luminate” de la Uniunea Europeană e faptul că au crescut emisiile de metan. Până acum s-au concentrat pe emisiile de CO2 dar acum au observat că problema e și metanul. Și atunci respectivii s-au gândit să ia niște măsuri pentru ca până în 2030 să reducă emisiile de metan.

Funcționează măsurile astea?

Sigur că unii ar putea să “dea pe spate” când aud de asemenea măsuri, mai ales prezentate de persoane aparent respectabile, îmbrăcate impecabil, cu un discurs repetat îndelung și care pot să fie foarte convingătoare.

Singura problemă e că, practic vorbind, persoanele astea habar n-au ce fac. De ce? Pentru că de fapt problema nu e metanul. Problema nu are nimic de-a face cu metanul. Și dacă metanul e chiar nociv (nu știu, nu e relevant), metanul e doar un simptom.

Un simptom al ce? Un simptom al karmei care trebuie plătită. Și singura problemă cu karma e că … nu poți scăpa de ea. În ultimii 10 ani, liderii noștri s-au preocupat de reducerea emisiilor de CO2. Și au considerat că dacă fac asta o să trăim într-o lume mai bună. E asta adevărat? Nu, nu trăim într-o lume mai bună. Mulți oameni stau 8 ore pe zi cu niște măști pe față care sunt mult mult mai nocive decât emisiile astea de CO2 sau metan. Așa că dacă o să se reducă emisiile de metan, va apărea alt motiv pentru care să suferim. Pentru că dacă avem karmă proastă atunci asta o să se întâmple.

Problema reală

Așa că oamenii inteligenți ar trebui să-și pună problema cum să facă să nu mai acumuleze karmă proastă și cum să facă să-și purifice karma proastă pe care o au deja. Pentru că de consecințele karmice nu se poate scăpa prin metode externe. Și de cele mai multe ori exact încercarea de a scăpa duce la acumularea de mai multă karmă proastă. De exemplu, una dintre rezolvările propuse în cazul metanului era uciderea vacilor care produc metan. Ceea ce din punct de vedere karmic ar avea un efect catastrofal. De fapt nu ar avea, are un efect catastrofal.

Alții, un pic mai inteligenți, propun reducerea consumului de carne. De exemplu asta e una din concluziile articolului de mai jos.

https://letstalkscience.ca/educational-resources/stem-in-context/cows-methane-and-climate-change

Și dacă tot asta e problema, de ce să nu reducem consumul la 0? Deci dacă “liderii” cu costume poleite și discursuri frumoase ar chiar vrea să facă ceva ca să trăim într-o lume mai bună, primul lucru pe care ar trebui să-l facă e să închidă toate McDonald’s-urile, Burger King și așa mai departe. Desigur că nu mă aștept că o vor face …

P.S. Aici e planul “magnific” al celor de la UE prin care vor face o lume mai bună https://www.g4media.ro/obiectivul-este-un-mediu-netoxic-uniunea-europeana-prezinta-noi-strategii-pe-langa-emisiile-de-metan-nivelul-de-substante-chimice-din-jucariile-copiilor-ar-trebui-in-continuare-sa-scada.html

Descoperire uimitoare a științei

Am găsit azi un articol despre o descoperire uimitoare a științei. Un om de știință a descoperit că un alt univers a existat înainte de al nostru și că energia din acel univers iese prin găurile negre. Și, ne mai spune tot el, după distrugerea acestui univers va fi creat un alt univers. Și pentru această descoperire omul nostru de știință a primit premiul Nobel.

Ce părere are Veda despre asta?

Păi în primul rând scrierile vedice știau deja toate astea. Nu doar că a existat un alt univers înainte de “al nostru” ci chiar în acest moment există nenumărate universuri. Nenumărate. Și aceste nenumărate universuri sunt create și distruse iar și iar.

Și chiar în timpul vieții unui singur univers există nenumărate cicluri de creație și distrugere parțială. Cicluri în cicluri în alte cicluri. Și toate aceste lucruri la infinit pentru că materia e eternă. Așa că eu aș propune ca următorul premiul Nobel să i-l dăm lui Șrila Vyasadeva care a descris aceste lucruri în Șrimad Bhagavatam și nu unui alt Sir Roger Penrose.

Metode științifice

Un alt avantaj pe care îl are Șrila Vyasadeva e că teoria lui despre creație nu conține “cred” “probabil” “s-ar putea” și așa mai departe. Șrila Vyasadeva știe exact cum a avut loc creația. Spre deosebire de Sir Roger Penrose care a luat vreo 5 observații bazate pe simțurile lui limitate și cu inteligența lui limitată a speculat ceva. O speculație care arată frumos și e plină de formule matematice (presupun) dar care are niște probleme intrinseci.

Una dintre ele este că presupune că legile universului funcționează peste tot la fel ca în laboratorul lui. O premiză care nu are nici o susținere. Pentru că, cel mai probabil, legile fizicii funcționează altfel pe Marte. Probabil complet altfel. Așa că teoria lui Sir Roger Penrose, fiind bazată pe această premiză, e evident doar o speculație interesantă și inutilă. Și nu doar a lui, toate speculațiile “științifice” despre părți ale universului în care nu am fost și habar n-avem cum funcționează.

Veda în sine ne spune că orice speculație bazată pe simțurile noastre imperfecte și pe inteligența noastră limitată e … o speculație. Și ne recomandă să întrebăm pe cineva care știe. De exemplu Șrila Vyasadeva care știe exact cum a creat Brahma. De unde? Păi chiar de la Brahma, de fapt de la fiul acestuia. Dacă vrei să știi exact cum a fost construită o casă, cel mai bine întrebi constructorul.

De ce nu facem asta?

Și la întrebarea “de ce nu facem asta?” răspunsul e foarte simplu. Dacă acceptăm răspunsul lui Brahma, cel care e inginerul șef al acestui univers, trebuie să acceptăm că Brahma există și e mai inteligent decât noi. Și că în fiecare univers există câte un Brahma care creează sub îndrumarea arhitectului șef, Vishnu care e o expansiune a Persoanei Supreme, Krishna. Care Krishna e cauza fără de cauză a tuturor cauzelor. Adică Dumnezeu dacă vreți să vorbim în limbaj “vestic”.

Și asta e ultimul lucru pe care vrem să-l facem, să acceptăm că în spatele acestei creații extrem de inteligente a existat și există o inteligență. Vrem să avem o teorie despre creație fără cel mai important aspect al creației și anume creatorul. Așa că nu-i dăm premiu lui Șrila Vyasadeva cu lui Sir Roger Penrose pentru că a descoperit un gaz cosmic care iese din gaura neagră și a ajuns în mod indubitabil la concluzia că gazul respectiv e de la un alt univers care a existat înainte. Trăiască știința! 🙂

Articolul despre descoperire e aici … doar dacă aveți timp de pierdut cu prostii … https://www.independent.co.uk/life-style/gadgets-and-tech/black-holes-universe-big-bang-roger-penrose-nobel-prize-b881031.html

Mr. Nobody

Continuăm discuțiile despre filme și astăzi e vorba de un film numit “Mr. Nobody”. Care are un motiv destul de interesant, ideea că în funcție de alegerile pe care le facem, selectăm o variantă sau alta din variantele de viitor posibile. Adică viața eroului nostru e deja scrisă și acolo are câteva alegeri prin care alege dacă merge pe scenariul 1 sau scenariul 2. Dar mai e un subiect și mai interesant, faptul că în 2092 oamenii vor fi nemuritori.

Obținerea nemuririi

Conform filmului, în 2092 Nemo este ultimul muritor de pe pământ și mai are foarte puțin de trăit. Toți ceilalți se folosesc de metode de rejuvenare a celulelor și sunt practic nemuritori. E o idee care pare foarte atractivă, faptul că prin metode științifice o să reușim să obținem un corp nemuritor.

Dar în contextul epidemiei din 2020, scenariul pare mai degrabă de domeniul ficțiune. Pentru că e evident că știința modernă e foarte foarte departe de stadiul respectiv. Și dovada e simplă, de aproape un an se chinuie să găsească o soluție la un mic virus și nu găsește. Pentru că reclama e foarte bună dar practica e cu totul alta.

Desigur, am mai scris asta, întreg demersul obținerii nemuririi corpului e o prostie. Pentru că noi suntem deja nemuritori. Acest lucru e clar de la începutul Bhagavad Gitei. Krishna îi spune lui Arjuna:

na tv evāhaṁ jātu nāsaṁ
na tvaṁ neme janādhipāḥ
na caiva na bhaviṣyāmaḥ
sarve vayam ataḥ param

Nu a fost niciodată un moment când eu să nu exist, nici tu și nici acești regi. Și nici în viitor nu va înceta vreunul dintre noi să existe.

na jāyate mriyate vā kadācin
nāyaṁ bhūtvā bhavitā vā na bhūyaḥ
ajo nityaḥ śāśvato ’yaṁ purāṇo
na hanyate hanyamāne śarīre

Pentru suflet nu există nici naștere nici moarte în nici un moment. … El este nenăscut, etern, mereu existent și primordial. El nu este ucis când corpul este ucis.

Deci ceea ce e nemuritor e sufletul și nu corpul. Și corpul, orice am face, tot temporar rămâne. Există în acest univers entități care chiar au acea tehnologie genetică la care visăm noi și de care suntem foarte departe. Dar totuși, și acele entități mor. Pentru că asta e natura lumii materiale. Așa că a căuta viața eternă în corpul material temporar e o mare prostie. Și chiar și dacă, prin absurd, am ajunge la acel nivel tehnologic, tot o prostie ar fi. Ce persoană normală ar vrea să trăiască etern în genul ăsta de corp material?

Cum să alegi un primar?

Cum zilele astea sunt alegeri locale, am zis să dau o perspectivă spirituală asupra acestor alegeri. Fiind complete, scrierile vedice au o părere despre orice subiect deci evident și despre datoria unui primar, cum se alege și așa mai departe.

Care e datoria unui primar?

Un prim aspect ar fi să definim care e datoria unui primar, care e “fișa postului”? Și din scrierile vedice aflăm că un conducător de orice fel (cap de familie, șef de scară, consilier local, primar șamd) e responsabil pentru bunăstarea fizică, mentală și … spirituală a subordonaților săi.

Din punct de vedere fizic, conducătorul e responsabil ca subordonații săi să aibă unde dormi, ce mânca și alte cele. Și din punct de vedere mental, e responsabil ca subordonații săi să fie liberi de anxietăți, să nu fie stresați și așa mai departe. Ceea ce e cunoscut și acceptat, cel puțin teoretic.

Dar cea mai importantă datorie a unui conducător e ca subordonaților săi să li se creeze cadrul în care să progreseze din punct de vedere spiritual. Și de fapt asta e datoria principală a unui conducător și restul datoriile sunt subordonate acestui principiu. Bunăstarea fizică și mentală nu sunt un scop în sine, ele sunt menite să asigure cadrul în care oamenii să poată progresa din punct de vedere spiritual.

Și dacă un primar asigură doar bunăstarea materială a cetățenilor, un astfel de primar e complet necalificat. Desigur, dacă e să ne uităm în programele candidaților la primărie, probabil că nu vom găsi pe cineva care să aibă ca prioritate progresul spiritual al cetățenilor. Dar ar trebui …

Cine ar trebui să voteze?

Și ca să mai arunc un pic de controversă, un aspect interesant e sistemul de alegere al unui conducător. Desigur, noi folosim un sistem în care fiecare are drept de vot. Ceea ce înseamnă că indiferent de calificare, fiecare are drepturi egale. Fie că știu cine candidează sau nu, fie că au citit sau nu programele candidaților, toți au același drept de vot.

Ceea ce nu prea are sens, pentru că în general drepturile vin la pachet cu o anumită responsabilitate. Și problema e că oamenii sunt coruptibili. Pentru majoritatea, dacă mergi cu o găleată cu ceva orez, făină și zahăr cu câteva zile înainte de alegeri, e suficient ca să te voteze. Sigur că poate la unii gălețile sunt mai “complexe” sau mai subtile, dar cam ăsta e principiul. Dacă acel conducător îmi dă un “morcov”, îl votez. Dacă nu … nu.

Care e problema? Păi problema e că a luat bani de altundeva ca să-mi dea acel morcov. Poate cineva rămâne fără morcovi. Ceea ce e evident … treaba lui. Și cel mai probabil acel cineva care plătește morcovii voi fi chiar eu, prin taxe mai mari în următorul mandat.

Deci atunci când fiecare votează bazat pe interesul personal (de fapt de multe ori bazat pe interesul personal imediat), atunci binele comunității nu mai e un criteriu. Câștigă acel care știe mai bine să exploateze dorințele votanților. Și evident că și poate.

Consiliul înțelepților

De asta în cultura vedică nu avea toată lumea drept de vot, nu exista un sistem democratic. Sistemul era în general monarhie, cu un lider puternic. Și acest lider puternic funcționa sub îndrumarea înțelepților. Pentru că acești înțelepți nu erau coruptibili, nu puteai să-i mituiești cu o găleată cu orez și făină. Și ei erau interesați de bunăstarea cetățenilor, puteau să fie detașați de propriul interes.

Așa că acești înțelepți “ungeau” un nou rege, dădeau jos un anumit rege, alegeau altul și așa mai departe. Frumos și curat, nu se cheltuiau bani pe afișe, nu stăteau oamenii în centru să obțină semnături, nu se organizau alegeri în fiecare an și așa mai departe. Drepturile înseamnă responsabilitate și doar cei responsabili aveau dreptul să aleagă. Și de fapt nu era chiar un drept, era o datorie pe care și-o făceau față de comunitate.

Nu prea seamănă cu ce vedem acum, nu?