Esența învățăturilor din Mahabharata

Am prezentat în articolele precedente diverse aspecte din Mahabharata care arată că Duryodhana era un mare ticălos. Și că “prietenul” lui Karna era din același aluat. Adică nu erau niște sfinți care au fost uciși de pandavi încălcând regulile (deși ambii au fost uciși încălcând regulile).

De ce au fost uciși încălcând regulile?

Uneori scrierile spirituale ne arată unele cazuri extreme sau atipice pentru a exemplifica un principiu. Și în cazul ăsta e vorba despre a înțelege care e datoria superioară a unei persoane. Da, noi avem nenumărate datorii. Dar dacă aceste datorii sunt contradictorii, care datorie e cea mai importantă? Desigur, până în acel moment se presupune că cititorul a înțeles cam cum e cu datoria.

Ca să revin la comentariul cu care am început unul din articolele precedente, cineva îmi scria:

Beligeranții au hotărât că un om căzut din car nu poate fi ucis.

Și de fapt afirmația e greșită. Nu războinicii au definit codul de urmat. Acest cod era deja definit de scrierile vedice. De către cine au fost scrise aceste scrieri vedice? Păi dacă studiem chiar aceste scrieri vedice aflăm că ele au fost primite de Brahma de la … Domnul Vishnu. Și că Domnul Vishnu e o expansiune plenară a lui Krishna. Care e sursa din care emană tot ce există. Deci scrierile vedice sunt de fapt instrucțiunile indirecte ale lui Krishna pentru diverse tipuri de persoane.

Diferite părți ale scrierilor vedice

Aceste scrieri vedice au mai multe părți. O mare parte sunt scrise pentru oamenii care nu sunt foarte avansați din punct de vedere spiritual. Care cred că pot să fie fericiți în această lume materială. Și pentru ei scrierile vedice dau diverse reguli. Urmând aceste reguli, oamenii pot duce o viață cât de cât decentă în lumea materială. Adică fără să acumulezi o karmă prea proastă. Dar evident … există oricând riscuri. O parte dintre aceste reguli sunt ceea ce se numește dharma șastra, codul pentru un kșatriya, un războinic. Pentru cei mai avansați (foarte puțini), scrierile ne oferă un alt tip de mesaj. Și în Bhagavad Gita, esența Mahabharatei, Krishna îi spune clar acest lucru lui Arjuna. De exemplu:

trai-guṇya-viṣayā vedā
nistrai-guṇyo bhavārjuna
nirdvandvo nitya-sattva-stho
niryoga-kṣema ātmavān

Vedele se ocupă cu precădere de cele trei moduri ale naturii materiale. O, Arjuna, devino transcendent acestor trei moduri.

Adică ne spun că scopul vieții nu e să trăim fericiți în lumea materială ci să revenim în lumea spirituală. Și acest lucru înseamnă refacerea relației noastre naturale cu Persoana Supremă, Krishna. Și un prim mod de a avea o relație e să urmăm regulile vedice. Dar evident, superior e să urmăm regulile superioare din scrierile vedice. De exemplu Krishna îi spune lui Arjuna în finalul Bhagavad Gitei:

sarva-dharmān parityajya
mām ekaṁ śaraṇaṁ vraja
ahaṁ tvāṁ sarva-pāpebhyo
mokṣayiṣyāmi mā śucaḥ

Abandonează toate varietățile de “dharma” și predă-te doar Mie.

Adică de fapt dharma, ceea ce e corect, ceea ce e recomandat să facem e să urmăm instrucțiunile lui Krishna. În prezența instrucțiunilor directe ale lui Krishna, nu se pune problema urmării instrucțiunilor indirecte (dharma șastra). Dacă Krishna îți spune să tragi când dușmanul e neînarmat încercând să-și schimbe roata de la car, tragi. Asta e esența acestor întâmplări. Krishna știe ce face și tot ce face el e bine.

Și chiar dacă uneori, cu mințile noastre limitate, pare că nu e bine, tot e bine. Am mai spus asta … ca urmare a morții în războiului de la Kurukșetra, Duryodhana, Karna și ceilalți din tabăra lor au ajuns bine mersi în planetele superioare.

Și același lucru este afirmat în Șrimad Bhagavatam de Yamaraja, “zeul” morții, cel care aplică principiile dharmei.

dharmaṁ tu sākṣād bhagavat-praṇītaṁ
na vai vidur ṛṣayo nāpi devāḥ
na siddha-mukhyā asurā manuṣyāḥ
kuto nu vidyādhara-cāraṇādayaḥ

Principiile “religioase” reale sunt date de Suprema Personalitate a Divinității. Chiar dacă sunt situați în modul bunătății, nici măcar marii rishi care locuiesc pe cele mai înalte planete nu pot înțelege principiile reale, nici semizeii sau … ce să mai spunem de ființele umane obișnuite …?

De asta sunt foarte multe persoane care comentează aceste episoade din Mahabharata și foarte puține care înțeleg ceva. Pentru că majoritatea uită principiul fundamental, “detaliul” esențial. Krishna e Persoana Supremă și tot ce face el e bine. Codul războinicilor este dat de El și dacă El decide că trebuie încălcat pentru un principiu superior, atunci așa e bine.

Și faptul că Duryodhana și Karna erau niște ticăloși care trebuiau pedepsiți sau că ei au ajuns pe planetele superioare după moarte sunt aspecte secundare care doar susțin ipoteza că tot ce face Krishna e bine chiar dacă nouă cu inteligența noastră limitată ni se pare altfel …

De ce a fost ucis Karna “mișelește”?

Continuăm azi cu prezentarea contextului din Mahabharata și vom mai trece în revistă câteva episoade relevante.

Momentul când Yudhsthira trebuia să devină prinț regent

Cu timpul, cei 5 pandavi și verii lor au crescut și oamenii din regat considerau că a venit momentul ca Dhṛtarāṣṭra să se retragă și Yudhsthira să preia conducerea regatului. Și această versiune era susținută și de înțelepții de la curtea regală. Doar că evident planul nu era pe placul lui Duryodhana. Așa că acesta a conceput un plan prin care să atragă oamenii din regat să-i îndepărteze pe cei 5 panadvi. Așa că s-au gândit să îi trimită în pelerinaj. Și în locul unde au fost trimiși în pelerinaj, Duryodhana a construit o casă din materiale foarte inflamabile în care să locuiască cei 5 pandavi. Clădirea urma să ardă până la cenușă în câteva minute. 

Și desigur că cei 5 pandavi au fost cazați acolo. Doar că ei au fost informați de planul lui Duryodhana. Și au săpat un tunel pe sub acea casă și în momentul când cineva a dat foc la casă, ei au scăpat. Și în mod interesant, tocmai atunci erau și alte 5 persoane în casă care au ars. Așa că cei 5 pandavi au fost declarați morți. Așa că o vreme cei 5 pandavi au trăit în exil, prin păduri, fiind considerați morți de restul oamenilor din regat. Din nou … nu vorbim chiar de un comportament de războinic regulamentar din partea lui Duryodhana.

Împărțirea regatului în două părți

După întoarcerea celor 5 pandavi din exil, toți înțelepții de la palat i-au cerut regelui Dhṛtarāṣṭra să facă lucrul corect, adică să dea regatul celor 5 panadavi. Doar Duryodhana și Karna au fost contra. Dar cum Dhṛtarāṣṭra era influențat de Duryodhana, el a deci până la urmă să dea celor 5 pandavi “jumătate” din regat. Adică partea care era practic un deșert nepopulat. Dar desigur că după câțiva ani în administrația pandavilor, acea parte din regat a devenit înfloritoate și palatul pandavilor era mult mai opulent decât cel din Hastinapura. Poveste lungă și asta.

Și evident a urmat jocul de zaruri, încercarea de a o dezbrăca pe Draupadi, exilul pandavilor și întoarcerea lor după 13 ani. Moment în care aceștia au cerut o parte din regat. Din regatul care li se cuvenea. Dar evident, Duryodhana a refuzat și chiar a plusat că nu vor primi nici măcar o palmă de pământ. Toate marile personalități din acel timp au încercat să găsească o soluție pașnică dar dacă nu s-a putut … nu s-a putut. Și în tot acest timp cel care a pus tot timpul gaz pe foc și l-a susținut pe Duryodhana a fost … Karna.

Războiul de la Kurukșetra

Și ca să mergem și mai specific la războiul de la Kurukșetra, prima încălcare a regulilor a fost făcută tot de către Duryodhana și Karna. La un moment dat fiul lui Arjuna, Abhimanyu a fost atras într-o capcană și acolo a fost atacat de 7 luptători în același timp.  Și în acea luptă Abhimanyu a fost ucis. Evident, codul războinicilor era că luptele se dau 1 la 1, între luptători egali. Deci o încălcare flagrantă a codului războinicilor. Așa că în momentul când Karna a fost în dificultate, Krishna a hotărât că codul războinicilor nu se aplică atunci când ai de a face cu ticăloși. De ce vom explica într-un articol următor.

(va urma)

Cine e cine în Mahabharata?

Uneori diverse persoane comentează câteva episoade din Mahabharata fără a ține cont de “poza de ansamblu”, de lucrurile care s-au întâmplat înainte de acel moment și de caracterul demonstrat de diferitele personaje. Un lucru care e foarte clar subliniat în decursul Mahabharata e că Duryodhana e personajul principal negativ. Și ca orice personaj principal negativ, o trăsătură evidentă în caracterul acestuia este aroganța. Și o să subliniez asta cu o întâmplare din viață de student a lui Duryodhana.

Cum Duryodhana și cei 5 frați Pandava erau veri, ei studiau împreună. Și unul dintre profesorii lor era Dronacharya , un brahmana expert în arta militară. Dar un lucru care este foarte important de înțeles e că în acea vreme, a face parte din clasa luptătorilor necesita și un caracter corespunzător pe lângă diversele abilități militare. Kșatriya nu erau doar luptători extraordinari, ei aveau și un caracter deosebit și înțelegeau cum să aplice forța doar în momentele când e absolut necesar și într-un mod în care să acționeze pentru binele comun și binele superior al comunității. Deci mai pe românește, nu erau doar niște bătăuși. Așa că Dronacharya  nu-i învăța doar arta militară ci și cum să se poarte, cum să dezvolte un caracter corespunzător.

Yudhisthira și Duryodhana

Într-o zi, Dronacharya i-a chemat pe Yudhisthira (fratele mai mare al lui Arjuna) și pe Duryodhana și le-a ordonat.

Dragul meu Yudhisthira, te rog urmează-mi instrucțiunile. Mergi printre cetățeni și găsește pe cineva care ceva defecte. (Sau în altă variantă a povestirii Yudhisthira este trimis să găsească pe cineva inferior lui). Când ai găsit o astfel de persoană, adu-o la mine.

Apoi Dronacharya i-a cerut lui Duryodhana.

Mergi printre cetățeni și găsește pe cineva superior ție. Când găsești o astfel de persoană, adu-o la mine.

Ambii studenți au plecat și Dronacharya s-a întors la locuința lui. La finalul zilei Duryodhana s-a întors la învățătorul său și l-a informat:

“O învățătorul meu, am căutat în tot regatul și nu am găsit nicio persoană superioară mie. După ce mi-am terminat inspecția, m-am întors.”

Când soarele a apus, Yudhisthira  a apărut și și-a oferit plecăciuni învățătorului său. Dronacharya l-a întrebat apoi: “Ai găsit pe cineva inferior ție?” Yudhisthira  a răspuns :

Am căutat toată ziua dar nu am putut găsi pe nimeni. Totuși, la finalul zilei am văzut pe cineva care scotea apă dintr-o fântână și cum era Ekadashi (o zi de post), m-am gândit  să-l aduc. Chiar când voiam să-l arestez am văzut că dădea apa animalelor. De aceea, nu am găsit pe nimeni cu calități inferioare dar m-am adus pe mine pentru că am găsit greșeli în alții.

Dronacharya a concluzionat că Yudhisthira era personificarea umilinței și astfel apt de a-i conduce pe oameni, în timp ce Duryodhana era prea mândru pentru a fi un rege și va distruge până la urmă dinastia Kuru. Ceea ce s-a și întâmplat.

Există diverse variante ale poveștii, dar cam asta e esența. Deci cine e cine e destul de clar în Mahabharata. Și cineva cu calități superioare care citește Mahabharata ajunge în mod natural să-i simpatizeze pe cei 5 frați Pandava și să considere că Duryodhana și “acoliții” lui sunt persoane dezagreabile. Faptul că din ce în ce mai puțini oameni văd lucrurile așa e din păcate un indicator al vremurilor pe care le trăim.

Loialitatea ticăloșilor

Un personaj foarte interesant și foarte controversat din Mahabharata e Karna. De la început, povestea sa e mai deosebită. Născut într-o familie foarte nobilă, Karna a fost abandonat din diverse motive chiar după naștere. Și mai apoi a fost găsit și crescut de o familie de oameni simpli. Dar în ciuda apartenenței la o familie umilă, era evident că el avea cu totul alte calități și că de fapt era de viță nobilă.

Toate aceste calități au fost remarcate de Duryodhana, personajul principal negativ, și între cei doi s-a legat o prietenie strânsă. Unul dintre lucrurile pe care cei doi le aveau în comun era ura față de frații Pandava și mai ales față de Arjuna, personajul pozitiv principal. Și este descris acolo că de fapt ura lui Karna pentru Arjuna venea din viața trecută când ei s-au confruntat din acceași postură: Karna ca răufăcător și Arjuna ca ”băiat bun”. Și evident și atunci tot Arjuna a avut câștig de cauză.

Karna este înnobilat

Datorită calităților sale evidente și a prieteniei sale cu Duryodhana, Karna este înnobilat și devine regele din Angas (Bengal). Deci Karna devenise în sfârșit o persoană respectabilă din punct de vedere social. În afară de un anumit moment, la ceremonia frumoasei prințesei Draupadi.

Cam ca în basmele românești (care se pare că sunt inspirate din scrierile vedice), la căsătoria unei prințese era de așteptat ca viitorul soț să-și dovedească abilitățile. Și în multe cazuri mâna prințesei era obținută după ce ”pețitorii” erau supuși unor încercări. În acest caz încercarea era foarte dificilă: cel care o dorea pe Draupadi de soție trebuia să nimerească ochiul unui pește de aur situat undeva în tavan. Și să facă asta doar văzând reflexia sa într-un butoi cu ulei. Ceva foarte complicat și majoritatea participanților nu puteau nici măcar să ridice și să încoarde arcul.

Și de fapt erau doar 2 persoane care puteau trece această încercare. Una era Arjuna, cel pe care Draupadi îl dorea ca și soț. Dar care era în exil și se știa că e … mort. Și celălalt era … Karna. Și după ce mulți participanți au eșuat, a venit momentul în care Karna a vrut să încerce. Și atunci prințesa Draupadi l-a oprit, dând ca motiv nașterea lui inferioară. Și după ceva vreme a apărut un călugăr care a vrut să încerce. Și după o dispută filozofică în care s-a demonstrat că un călugăr, fiind superior celorlalte clase,  poate să acționeze ca oricare din restul claselor, acest călugăr a reușit să treacă această încercare și a cucerit mâna prințesei. Și atunci s-a văzut că acel călugăr era nimeni altul decât … Arjuna. Ceea ce l- supărat și mai tare pe Karna.

Karna află că e fratele celor 5 Pandavi

Un alt episod interesant s-a petrecut înaintea luptei de la Krukșetra. Atunci Krișna a fost personal să discute cu Karna și i-a dezvăluit identitatea sa reală. Adică i-a spus că de fapt era fratele celor 5 Pandavi, fiul lui Kunti. Și de fapt era fiul cel mai mare al lui Kunti și astfel avea dreptul să moștenească el imperiul. Tot ce trebuia să facă era să treacă de partea fraților Pandava în acel război. Dar nu a făcut acest lucru. De ce? Pentru a-și arăta loialitatea față de Duryodhana, cel care a avut încredere în el și l-a promovat. Sună foarte nobil, nu?

Pentru că Duryodhana este de fapt un ticălos. Și de fapt lupta de la Kurukshetra este una între “băieții buni” și “băieții răi”, între persoanele cu o moralitate impecabilă (cei 5 Pandavi) și ticăloșii, persoanele cu o moralitate îndoielnică (ca să fiu finuț). Și de fapt prin loialitatea sa, Karna a ales să lupte de partea ticăloșilor și s-a identificat pe sine ca fiind un … ticălos.

Deci aici avem un exemplu foarte interesant că manifestarea unei calități nobile (loialitatea) față de o persoană nedemnă nu ne înalță de fapt ci chiar ne degradează. Deci “detaliile” sunt foarte importante …