Cum să vinzi ochelari?

Una dintre reclamele care îmi tot apare pe Facebook e la un magazin care vinde lentile și ochelari. Și pot să îmi dau seama că strategia lor de marketing e foarte bună și în același timp faptul că e foarte bună arată cât de departe suntem de unde ar trebui să fim.

Care e strategia de marketing?

Păi e foarte simplu, nu e rocket science. În ziua de azi dacă vrei să vinzi orice, să convingi pe oricine de orice, folosești arma letală: femeia. Și nu orice femeie, una atractivă și îmbrăcată destul de sumar. Desigur, reclama nu e una grosieră, e o domnișoară (sau doamnă, ce o fi) atractivă, cu un decolteu semi-decent, dar suficient.

De ce funcționează? Păi e foarte simplu, pentru că societatea în care trăim e bazată pe sex. Oriunde te uiți găsești ceva care să agite bărbații din punct de vedere sexual. Și atunci săracii, la cel mai mic indiciu de ceva care ar aduce de departe a avea legătură cu sexul, ei devin agitați din punct de vedere sexual.

Care e problema?

Și evident că reacția majorității bărbaților e … și care e problema? Păi cam niciuna, doar că agitația asta sexuală te face … neinteligent. Atât de neinteligent încât poți fi manipulat oricum. Ai ajunge să faci orice ca să-ți iese și ție ceva.

Exemplul clasic în lumea animalelor e elefantul. E cunoscut faptul că dacă vrei să capturezi un elefant , ai nevoie de o femelă. Ar fi foarte dificil să-l prinzi altfel dar dacă ai o femelă elefant atunci e foarte ușor. Pentru că agitat de dorințe sexuale, elefantul o să ignore faptul că trece peste o plasă sau că în fața lui e o groapă acoperită cu frunze. Lucruri pe care altfel le-ar fi observat. Și poate chiar le observă dar totuși, agitat de dorințele sexuale, pică în cursă.

Cum să vinzi orice?

Acum ceva vreme îmi povestea un prieten, inginer de profesie, că a intrat într-un magazin de telefoane să se uite. Și desigur că te-ai aștepta de la un inginer să gândească logic, să evalueze la rece variantele și așa mai departe. Da, de unde? A intrat în magazin și domnișoara de acolo i-a apăsat un pic pe butoane și a ieșit cu un telefon scump pe care nu și-l dorea. Am pățit-o și eu, nu zic. Țin minte exact cum acum x ani, mi-am cumpărat niște pantaloni destul de scumpi pe care i-am purtat de vreo 2 ori pentru simplul motiv că domnișoara de acolo a știut pe ce butoane să apese.

Deci dacă vrei să vinzi orice unui bărbat, pui o femeie frumoasă, ideal nu extrem de îmbrăcată. Și atunci, dacă respectiva apasă foarte finuț pe butoane, respectivul o să cumpere orice. Lentile, ochelari, telefoane, pantaloni, orice.

Matrix

Dacă tot am început cu filmele spirituale, era evident că nu puteam rata ocazia să vorbesc puțin despre Matrix, care e un clasic în domeniu. Cel puțin prima parte prezintă câteva idei spirituale foarte interesante.

Pilula roșie sau pilula albastră?

La fel ca lui Neo, fiecăruia dintre noi i se pune în față decizia “pilula roșie” sau “pilula albastră”? Vrei să afli adevărul sau vrei o fericire iluzorie, ceva “călduț” dar care e de fapt un mare compromis. Și din păcate majoritatea oamenilor aleg pilula albastră, să se complacă într-o poziție “călduță”. Și în mod interesant, chiar și cei care cred că aleg pilula roșie, de fapt aleg tot pilula albastră.

Adică oamenii nu urmează o cale spirituală pentru a obține realizarea de sine, urmează o cale spirituală pentru a își îndrepta un pic spatele și a își controla mai bine mintea. De ce să își controleze mai bine mintea? Păi ca să fie mai eficienți … în Matrix. Ceea ce ne duce la punctul principal.

Ce e Matrix-ul?

Desigur că fiind un film american, ideile spirituale sunt combinate cu tot felul de stereotipuri de la Hollywood. Femeia, lupta om – roboți și multe alte idei SF. Dar ideea matrix-ului e foarte bună și probabil luată din scrierile vedice. Care e originalul? Păi scrierile vedice ne spun că fiecare dintre noi e o entitate spirituală la origine și că locul nostru nu e în lumea materială. Și de fapt această lume materială e iluzorie, e ceva care ni se proiectează în fața ochilor.

E ca un fel de realitate virtuală în care simțurile noastre sunt conectate la aparate și cu ajutorul simțurilor materiale, ni se proiectează o altă realitate. Și această realitate virtuală e atât de bine făcută, atât de “realistă” încât nici nu se pune problema să ne gândim că de fapt ceva nu e în regulă. Și atunci fiecare e preocupat de a obține o poziție cât mai bună în realitatea virtuală. La fel cum în film, unii au făcut pact cu cei care administrează Matrix-ul pentru a obține o poziție mai bună. Dar evident iluzorie.

Pentru că scopul “jocului” nu e obținerea unei poziții bune în Matrix, scopul e evadarea din Matrix, de a reveni la poziția noastră reală.

Ce e acea realitate?

Sigur că partea cu lupta dintre oameni și roboți și faptul că suntem cumva forțați să rămânem în realitatea virtuală pentru că roboții au nevoie de energia noastră e … SF. De fapt, în corpul nostru spiritual, noi părem pentru ceilalți ca cineva care e absent, “căzut pe gânduri”. Și în aceste câteva frânturi de timp se petrece toată existența noastră în lumea materială, milioane și milioane de vieți.

De ce nu ne “trezim”?

Și mai interesant de atât e că nu ne forțează nimeni să rămânem în realitatea virtuală. Singurul lucru care ne ține aici e că … ne place aici. Putem să plecăm oricând, trebuie doar să ne dorim. Desigur că unele persoane își doresc asta dar … își doresc și multe alte lucruri. Își doresc și multe lucruri care au de a face cu realitatea virtuală.

Și singurul mecanism al acestei realități virtuale de a ne ține aici e să ne prezinte lucruri atractive pentru noi. Cum facem un pas spre ieșire, cum apare ceva “interesant”. Și atunci ne oprim să ne bucurăm de acel lucru și uităm că încercam să ne trezim. Și ne trezim peste x luni, ani, vieți că parcă plecasem undeva. Și mai facem un pas spre ieșire. De asta ieșirea din Matrix e foarte grea, pentru că lupta nu e cu agenții, lupta e cu propria minte și cu dorințele materiale. Și atâta vreme cât mai avem dorințe materiale, agenții realității virtuale ne vor exploata acele dorințe ca să ne țină aici.

Cam astea ar fi ideile spirituale din film. În rest nimic nou, idei din interiorul Matrixului ca în orice film american …

Paradoxul lui Epicur

Paradoxul lui Epicur

Uneori ateiștii folosesc argumente filozofice pentru a demonstra inconsistența sistemului teologic. Unul dintre ele e argumentul dat de filozoful grec Epicur. Care e logic și aparent de necombătut. Dacă pornim de la premiza că Dumnezeu e atotbun și atotputernic, cum putem explica existența suferinței și a răului? Și argumentul lui e cel de mai jos.

Paradoxul lui Epicur | Pagini apologetice catolice
E Dumnezeu doritor să oprească răul și nu poate? Atunci nu este omnipotent. Poate dar nu vrea? Atunci nu este binevoitor. Poate și dorește? Atunci de ce mai există rău? Nici nu poate nici nu vrea? Atunci de ce să-l mai numim Dumnezeu?

Adică dacă Dumnezeu nu poate să oprească răul atunci înseamnă că nu e atotputernic. Logic, nu? Dacă poate și vrea să oprească răul … atunci de ce mai există rău? Și asta e logic. Dacă poate și nu vrea să oprească răul atunci Dumnezeu e rău. Care deja e puțin tras de păr. Și o să explic puțin viziunea scrierilor vedice și răspunsul lor la dilema lui Epicur. Cei care au mai citit acest blog știu în mare care e răspunsul.

Explicația vedică

Răspunsul scurt e că Dumnezeu poate să oprească răul. Altfel nu ar mai fi atotputernic. Dumnezeu vrea să aibă cu fiecare dintre noi o relație de iubire. O relație de iubire înseamnă că cei doi parteneri, în mod liber, aleg să-l iubească pe celălalt. Pentru ca să aibă o relație de iubire cu fiecare dintre noi, Dumnezeu ne dă liberul arbitru. Putem să îl iubim sau putem să-l urâm. Desigur că ar prefera să-l iubim dar nu ne constrânge.

Suntem liberi să îl blasfemiem, să zicem că e mort, nu există și multe altele. Evident, Dumnezeu nu ia lucrurile astea prea în serios, la fel cum nu iei în serios un copil care vorbește prostii. Dar desigur, ar prefera să aibă o relație de iubire cu fiecare dintre noi. Și în acea relație de iubire, Dumnezeu se ocupă de tot, nimeni nu are absolut nici o grijă. Asta e religia despre care vorbește Isus Hristos. E la fel în orice societate, doi oameni se pot iubi sau nu, e o alegere liberă care nu e reglementată prin lege.

Karma

Dacă nu vrei această relație de iubire, atunci nu ai de ce să stai în asocierea cu Dumnezeu. Pentru că nu vrei să ai de a face cu El. Așa că pentru cei care nu vor să aibă de a face cu Dumnezeu, e creată această lume materială. În care fiecare face absolut ce vrea. Adică dacă vreau să-i scot ochii vecinului, în principiu pot să fac asta. Dar ca să învăț că acest lucru nu e bine, atunci există consecințe. La fel cum în orice societate sistemul legal îi constrânge pe cetățeni să aibă un minim de moralitate.

Nu-l iubesc pe vecinul dar nu-i scot ochii pentru că o să ajung la închisoare. Sigur, nu e cea mai înaltă conștiință dar e mai bine decât să-i scot ochii. La fel, la nivel universal există legi care stabilesc ce e bine și ce e rău și consecințele acestora. De aceea pentru faptele rele există consecințe negative. Care desigur nu sunt eterne cum greșit cred unii creștini. Ăsta e un nivel de religie primar, religia fricii. Sunt înclinat să-i scot ochii vecinului dar nu o fac de frică. Desigur că nu e un nivel foarte avansat dar e bună…

În același timp, în religia materialistă, faptele bune sunt recompensate. La fel cum uneori copiii sunt educați că dacă duc gunoiul primesc o ciocolată. E un mod destul de primitiv dar ajută. Asta e partea materialistă a religiei, morcovul și bățul. Care educă oamenii să aibă o minimă moralitate. Desigur, superior acestui nivel e cel care face acțiunile corecte dintr-un simț al datoriei, face o acțiune bună pentru că așa crede el că e corect și fără să aștepte o recompensă. Asta e ceea ce se numește karma yoga. Și superior acestui nivel e nivelul la care cineva face bine din iubire pentru ceilalți.

Deci pe scurt, fiecare face exact ce vrea. Respectarea legilor universale este obligatorie. Iar iubirea față de ceilalți și față de Dumnezeu e opțională.

Un exemplu simplu

Maestrul meu spiritual dădea un exemplu simplu. În războaiele mondiale, englezii și germanii se bombardau unii pe alții și se atacau în diferite feluri. Și femeile din cele două țări se rugau aceluiași Dumnezeu ca soții și fii lor să se întoarcă acasă. Desigur, ei se ucideau unii pe alții așa că nu toți s-au întors acasă. Și multe femei au devenit ateiste pentru că Dumnezeu nu le-a răspuns rugăciunilor. Desigur … nimeni nu l-a întrebat pe Dumnezeu dacă vrea ca acest război să aibă loc. Deci în contextul ăsta, dacă noi ne tăiem venele, cum putem să dăm vina pe Dumnezeu pentru că ne curge sânge?

Profețiile de la Celestine

“Profețiile de la Celestine” e un film cu un subiect foarte interesant, un film despre cineva care merge până la celălalt capăt al lumii pentru a căuta răspunsuri la întrebările care ar trebui să ne preocupe pe noi toți. În cazul ăsta e vorba de Peru, unde filmul ne vorbește despre un manuscris care descrie o cunoaștere spirituală secretă.

Ar merge oamenii până la capătul lumii ca să obțină cunoașterea?

Da, teoretic oamenii ar face orice efort necesar pentru a obține realizarea spirituală. Dar practic vorbind, dacă te-ai duce cu manuscrisul în față la Mall în ziua când merg ei la shopping, majoritatea oamenilor ți-ar spune că “nu au timp”. Și cei foarte puțini care ar avea timp s-ar bloca în momentul în care ai încerca să le ceri o donație să-ți acoperi costurile de tipărire a “manuscrisului”. Și dacă cumva, prin absurd, cineva ar lua un astfel de manuscris acasă, acea persoană nu ar reuși să citească mai mult de câteva pagini.

De ce? Pentru că oamenii nu sunt interesați de o cunoaștere autentică. Oamenii sunt dispuși să citească sute de cărți pseudo-spirituale dar nu sunt dispuși să citească nici măcar câteva pagini dintr-o carte cu adevărat spirituală. De ce? Pentru că spiritualitatea autentică ne provoacă să fim altfel decât suntem acum. Spiritualitatea autentică înseamnă principii, disciplină, sinceritate și multe alte lucruri de care oamenii nici măcar nu vor să audă. Așa că nu are rost să vorbim despre mers în Peru pentru a căuta în nu știu ce munți manuscrisul secret, majoritatea oamenilor nu ar fi interesați de un astfel de manuscris nici măcar dacă le-ar pica în mână în drum spre Mall.

Ar opri autoritățile un astfel de manuscris?

Desigur că cei care conduc societatea din ziua de azi nu sunt interesați de propagarea unui astfel de manuscris. Dar dacă e vorba de spiritualitate autentică, un astfel de manuscris nu e foarte periculos. Adică na, câțiva oameni acolo care nu vor să mai participe în goana stupidă după lucruri materiale. Nu e deloc interesant pentru autorități pentru că atâta vreme cât nu vrei beneficii materiale, nu ești periculos.

Desigur, în momentul în care încerci să faci o revoluție în societate, să schimbi mentalitatea a destui de mulți oameni, atunci poți deveni periculos. Și da … atunci poate că autoritățile vor avea o problemă cu cei care distribuie un asemenea manuscris. Mai ales că astfel de manuscrise “atentează” la fundația vieții materialiste.

Ar opri biserica un asemenea manuscris?

Sigur că în cazul ăsta “biserica” e în rolul instituțiilor spirituale corupte care propagă concepte pseudo-spirituale pretinzând că sunt spirituale când ele sunt doar instituții materialiste. Dacă această mod de a cataloga biserica e sau nu corect nu e rolul meu să răspund.

Dar în principiu e adevărat, atunci când propagi un mesaj spiritual autentic, toate mișcările pseudo-spirituale, stil hoci-poci sunt deranjate. Pentru că o parte din mesajul spiritual autentic e că există unele principii pe care dacă nu le urmezi nu obții nici un rezultat. Și când propagi principii spirituale reale le spui (direct sau indirect) că ceea ce fac ei (adică majoritatea instituțiilor “spirituale”) e un fel de pierdere de vreme. Adică pot obține ceva beneficii materiale dar beneficii spirituale sigur nu.

Am văzut acest lucru în mod practic într-un anumit context, era o anumită mișcare spirituală dintr-un anumit oraș care colabora cu oricine, orice filozofie pseudo-spirituală. Dar când era vorba să colaboreze cu o mișcare spirituală autentică (cu care era teoretic înrudită), ăsta era ultimul lucru pe care li l-ai fi putut cere, nici nu se punea problema. Deci desigur … toate mișcările spirituale hoci-poci ar încerca să oprească propagarea unui astfel de manuscris. Pentru că le-ar face rău la business.

Deci pe scurt, există foarte foarte puțini căutători spirituali, foarte puțini care vor cu adevărat să afle adevărul. Și în principiu acestora o să li se pună tot felul de piedici, din partea familiei, prietenilor, autorităților și din multe alte părți. Și doar foarte puțin vor merge înainte pe calea spirituală. Restul vor alege ceva mai “călduț”.

E necesară satisfacerea dorințelor materiale pentru un om spiritual?

Am primit la un articol precedent un comentariu foarte interesant despre satisfacerea dorințelor materiale și rolul lor în spiritualitate. Și cumva ideea era că unele persoane trebuie să se convingă de faptul că satisfacerea dorințelor lor materiale nu le aduce fericire. Și dădea un citat frumos din Blaga:

Poţi dori ceva aşa de chinuitor şi de tare, încât, îndeplinindu-ţi-se, nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.

E un subiect foarte interesant, e adevărat, și el poate fi văzut din mai multe puncte de vedere. Dintr-o perspectivă, scrierile spirituale ne spun că nu ai cum să devii spiritual dacă ești interesat de lucruri materiale. De exemplu în Bhagavad Gita, Krishna spune:

bhogaiśvarya-prasaktānāṁ
tayāpahṛta-cetasām
vyavasāyātmikā buddhiḥ
samādhau na vidhīyate

În mințile celor prea atașați de bucuria senzorială și de opulența materială, și care sunt tulburați de aceste lucruri, determinarea puternică pentru a progresa în viața spirituală nu are loc.

E foarte interesantă exprimarea “nu are loc”. Adică la propriu, dacă ai prea multe dorințe materiale, nu mai e loc pentru dorințele spirituale care să ne eleveze. Deci pentru a progresa în viața spirituală e necesar să mai scăpăm de o parte din dorințele materiale. Desigur, aici există uneori ideea că “cui pe cui se scoate”, că dacă îți satisfaci dorințele destul de mult timp o să scapi de dorințe. Ceea ce are un pic de adevăr dar în principiu Krishna ne spune altceva în Bhagavad Gita:

āvṛtaṁ jñānam etena
jñānino nitya-vairiṇā
kāma-rūpeṇa kaunteya
duṣpūreṇānalena ca

Astfel conștiința pură a entității vi devine acoperită de inamicul său etern în forma dorințelor materiale, care nu sunt niciodată satisfăcute și care ard ca focul.

Deci dacă îți satisfaci câteva dorințe materiale, rezultatul nu e că nu mai ai dorințe, rezultatul e că o să ai mai multe. Asta în principiu. Dar există și ceva adevăr în ideea că o cale de a scăpa de dorințele materiale e să ți le satisfaci. Da, scrierile vedice vorbesc despre ideea de a ne satisface dorințele materiale în mod regulamentar. Adică urmând niște prescripții vedice.

Dacă faci acest lucru în mod nereglementat, rezultatul e că vei fi înglodat în reacții karmice. Și dacă nu vrei să renunți la unele dorințe atunci trebuie să plătești prețul. Și cu cât aceste dorințe sunt mai “inferioare” cu atât prețul e mai mare. De ce? Păi logic, pentru a ne convinge să renunțăm la satisfacerea acestui gen de dorințe. Cineva inteligent înțelege că nu poate “șmenui” legile karmei și dacă vrea să-și satisfacă niște dorințe cel mai bine e să plătească prețul în mod cinstit. Pentru că dacă “fură” atunci va fi prins.

Și în contextul ăsta, cineva poate să plătească în mod cinstit prețul și să-și satisfacă dorințele. Despre asta e partea materialistă a scrierilor vedice. îți faci datoria (dharma), acumulezi bogăție (artha) și poți să-ți satisface dorințele (kama). Și atunci poți să ajungi la concluzia logică. Da, există ceva plăcere în satisfacerea acestor dorințe dar e … foarte scump. E prea scump să te bucuri în lumea materială. Și atunci ajungi la înțelegerea despre care vorbește Blaga în citatul de mai sus:

Poţi dori ceva aşa de chinuitor şi de tare, încât, îndeplinindu-ţi-se, nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.

Și cu realizarea asta poți să ajungi la nivelul următor, să cauți o rezolvare spirituală a problemei, o schimbare a perspectivei. Și atunci ești interesat să găsești rezolvarea în alt plan, cel al sufletului. Cam ăsta e scopul părții materialiste a scrierilor vedice, să ne ajute să ajungem la o anumită frustrare, să înțelegem că totul e “foarte scump” în lumea materială. Și când ajungem în stadiul ăsta putem aprecia o cale spirituală autentică.

Deci da, satisfacerea reglementată a dorințelor poate să ne aducă pe platforma de a ne angaja în mod serios în viața spirituală. Dar trebuie să găsim pe cineva care să ne îndrume cum să facem acest lucru. Altfel satisfacerea dorințelor ne degradează. Ăsta e un mod mai lung de a spune că … depinde.

Constantine

Mi s-a sugerat un film interesant numit “Constantine”, un film despre lupta continuă dintre bine și rău, care există în multe culturi spirituale. E un subiect interesant așa că o să detaliez câteva idei.

Lucifer face pact cu Dumnezeu

Un prim principiu e că Dumnezeu face un pact cu Lucifer și-și împart cumva “frățește” sufletele. Ceea ce e o idee cel puțin ciudată. Se pare că ea vine de la Zaratustra, un brahman decăzut care a formulat principiul ăsta e dualității absolutului, existența unui suprem pozitiv și a unui suprem negativ care sunt mereu în conflict, în luptă pentru supremație.

În realitate lucrurile nu stau deloc așa, conform cu scrierile vedice din care s-a inspirat Zaratustra, persoana supremă e etern în controlul a tot ceea ce se întâmplă. Și tot ceea ce se întâmplă este fie dorit de persoana supremă, fie permis. Nu există nimic din ceea ce se întâmplă care să nu fie permis de persoana supremă. Existența lui “Lucifer” e permisă de Dumnezeu. Deci nu se pune problema ca Dumnezeu să facă un armistițiu cu entitățile demonice “până își mai trage sufletul”.

De ce permite Dumnezeu entităților demonice să se manifeste?

Păi în primul rând, suntem în lumea materială. Și lumea materială are o caracteristică intrinsecă, e locul în care trăiesc cei care au o invidie față de Dumnezeu. Care invidie poate fi de la foarte subtilă la foarte grosieră. Și de asta în lumea materială există ființe “divine” care acceptă existența Divinității, care acceptă să urmeze instrucțiunile acesteia, care acceptă o ierarhie cosmică și așa mai departe. Dar care au totuși o mică urmă de invidie. Altfel nu ar fi aici sau ar fi în drum spre lumea spirituală.

Și la polul opus sunt cei care fac în mod conștient totul ca să distrugă supremația Divinității. Care vor să distrugă orice urmă de religie, spiritualitate și așa mai departe. Cam ca în societatea în care trăim acum. Și astfel de persoane sunt denumite “demonice”.

Deci “divin” sau “demonic” e în primul rând o mentalitate. Și desigur că există în univers diverse ființe foarte puternice care sunt preponderent divine sau preponderent demonice. Și da, aceste ființe sunt mereu în conflict și de obicei ființele divine câștigă în aceste lupte pentru că Dumnezeu e de partea lor. Deși câteodată …

Îngerul Gabriel cade din poziția sa

Da, câteodată ființele divine uită care e poziția lor, faptul că sunt subordonate Divinității și devin îngâmfate. Și atunci se mai întâmplă câte ceva și ființele demonice câștigă războaiele cu cele divine. Și cu ocazia asta își mai revin pentru că una dintre caracteristicile ființelor divine e să caute ajutorul Divinității atunci când au probleme. Deci un mecanism care e folosit ca să-i ajute să-și aducă aminte de existența Divinității e că au probleme.

La fel, în filmul nostru îngerul Gabriel își uită poziția, uită mentalitatea de înger și prin urmare își pierde puterile și corpul de înger. Desigur că în general schimbarea de corpuri are loc în momentul morții, atunci sufletul ia alt corp dar e totuși un film american 🙂 Ideea e corectă, un înger poate fi degradat la un corp uman.

Constantine este elevat la poziția de înger

Și evident că și ideea inversă e valabilă, cineva care dezvoltă o mentalitate divină, de “înger”, va primi un corp de înger în viața următoare. Și evident cineva care are o mentalitate demonică va primi un corp demonic în viața următoare. Și cumva contrar părerii generale, o mare parte din demoni arată foarte frumos, sunt foarte culți și așa mai departe. Cam în stilul avocat la costum. Deci demonii nu prea au coarne și de multe ori se pricep foarte bine să joace un rol de “persoană cumsecade”.

Deci filmul ne invită pe fiecare dintre noi să decidă de care parte vrem să luptăm în această bătălie dintre bine și rău. Și se pare că eroul nostru principal a ales să lupte de partea binelui.

Alte alegeri

Un lucru mai puțin cunoscut e că de fapt nu asta e singura alegere. Există în acest univers și ființe care nu sunt interesate de acest război. De ce? Păi pentru că nu au dorințe materiale, ele vor să se reîntoarcă în lumea spirituală. Pentru că de fapt îngerii luptă pentru cauza binelui dar au și alt scop, acela de a-și păstra standardul superior de fericire în lumea materială.

Dar cei mai inteligenți știu că fericirea spirituală nu se compară cu nici un fel de fericire din lumea materială. Și mai e și eternă. Plus că e și mereu crescândă. Așa că cei super inteligenți trăiesc în acest univers pe planete dincolo de lupta asta între bine și rău și singurul lor scop e să dezvolte conștiința spirituală și să se întoarcă acasă.

Desigur, uneori astfel de persoane participă și ele în lupta dintre bine și rău dar cu totul alt scop. Acela de a dezvolta conștiința spirituală și a-i ajuta și pe alții să dezvolte conștiința spirituală. Și din punctul lor de vedere bine nu e că au opulență materială, nu e dacă își satisface nu știu ce dorințe, bine e dacă progresează din punct de vedere spiritual. Și dacă nu, oricât de atractiv ar fi din punct de vedere material, tot rău e.

Știință vs religie

Pentru că observ că există un oarecare interes pentru subiect, o să mai prezint câteva aspecte despre știință, evoluționism și spiritualitate. Și o să iau chiar câteva citate din Richard Dawkins, profesor la universitatea din Oxford și un promotor fervent al științei.

Ce e știința?

O să începem cu o definiție a științei și cu un citat foarte clar. Deci căutarea științifică ar trebui să însemne o căutare dezinteresată a adevărului. Mai aflăm că știința se referă la lumea materială și vrea să afle în mod obiectiv care e adevărul. Ceea ce deja prezintă unele mici probleme pentru că, conform experimentelor din fizica cuantică, prezența observatorului influențează experimentul în sine. Și de fapt e practic imposibil să ai o teorie complet obiectivă pentru că concluziile sunt formulate de un om de știință.

Dar o să ne prefacem că nu am văzut problema asta și trecem mai departe. E foarte important în această definiție cuvântul dezinteresat. Adică omul de știință ar trebui să nu aibă o agendă, să nu vrea să demonstreze ceva și să folosească datele pentru a arăta acel lucru. Omul de știință ar trebui să ia datele și să formuleze, cu inteligența sa limitată cea mai plauzibilă concluzie.

Știința nu promovează credința oarbă

Și mai aflăm ceva interesant și anume faptul că pe Dawkins îl deranjează credința oarbă și că pentru el orice teorie ar trebui să fie susținută de dovezi. Desigur că aici e vorba despre un standard care se aplică religiei. Dar așteptarea ar fi ca același standard să se aplice și științei. Deci orice teorie științifică ar trebui să se bazeze pe dovezi foarte solide, să fie susținută de fapte.

Și fiind dezinteresați, dacă o teorie științifică nu e susținută de fapte, atunci oamenii de știință ar trebui să renunțe la ea. Adică dacă Dawkins ar constata că evoluționismul e o teorie nesustenabilă prin dovezile pe care le avem, atunci el ar trebui să meargă la șefii lui de la Oxford care poate că au o anumită agendă și să le spună care e adevărul. Și să iasă public și să prezinte asta. Nu de alta, dar să nu mai învețe copiii la școală diverse teorii științifice care nu sunt susținute de fapte. Desigur asta ar însemna că prestigiul lui Dawkins ar scădea și poziția lui la Oxford nu ar mai fi atât de bună. Dar fiind dezinteresat, Dawkins ar trebui să poată să facă asta.

Evoluționismul e științific?

Desigur că atunci se pune problema dacă evoluționismul e demonstrat științific sau e doar o teorie nesusținută de fapte. Cum am fost învățați mai sus, ar trebui să analizăm în mod critic orice teorie care ne este prezentată și să nu avem o credință oarbă. Dawkins spune că da, evoluționismul e științific.

Richard Dawkins
Nu pot fi sănătos la cap și educat și să nu crezi în evoluție. Dovezile sunt atât de puternice încât orice persoană sănătoasă la cap, educată trebuie să creadă în evoluție.

Desigur că dacă ar fi fost vorba de un om religios, am fi catalogat o asemenea afirmație ca fiind fanatism, dar fiind vorba de știință nu putem face asta. Dar haideți totuși să analizăm dacă evoluționismul e atât de bazat pe dovezi sau dovezile arată de fapt cu totul altceva. O să pun în acest articol doar câteva întrebări și cei care vor mai multe detalii pot sa citească articolele de mai jos cu câteva din contra-argumentele la evoluționism.

Așa că să începem cu întrebările pentru Dawkins. Sunt doar câteva din întrebările la care evoluționismul nu are răspunsuri reale. De fapt întrebarea de bază e: unde sunt dovezile și de ce ignorați dovezile care arată altceva?

  • Cum a fost creată prima celulă? Darwin presupunea că celula e ceva foarte simplu, dar ce observăm acum la microscop e că celula e extrem de complicată (uneori e comparată cu complexitatea orașului New York)
  • De ce nu există nici o dovadă în straturile de fosile despre speciile intermediare? Unde sunt speciile intermediare?
  • De ce speciile apar într-o anumită formă și dispar peste milioane de ani în practic aceeași formă?
  • Unde există o dovadă, una singură, de viață creată din materie?
  • Cum explică Dawkins crearea unor sisteme complexe care nu pot fi explicate prin evoluție?

https://blogspiritual.wordpress.com/2019/07/27/evolutie-sau-design-inteligent-1/

https://blogspiritual.wordpress.com/2019/07/29/evolutie-sau-design-inteligent-2/

Dacă evoluționismul nu e științific atunci de ce mai există?

Ei bine, evoluționismul mai există pentru că susține ateismul. Și dacă citim ce spune Dawkins atunci aflăm că de fapt el nu e dezinteresat, el e de-a dreptul deranjat de existența religiei. De exemplu aici spune acest lucru mai indirect:

Sau mult mai direct aici.

Richard Dawkins Quote: “Although atheism might have been logically tenable  before Darwin, Darwin made it possible to be an intellectually fulfil...”  (10 wallpapers) - Quotefancy
Chiar dacă ateismul poate că era sustenabil din punct de vedere logic înainte de Darwin, Darwin a făcut să fie posibil să fii un ateist satisfăcut intelectual.

Deci pe scurt, evoluționismul e religia ateiștilor. Și dacă nu crezi în religia lor o să ajungi în iad. Crede și nu cerceta.

Fight Club

Mi s-a sugerat să continui discuția despre filme din perspectivă spirituală cu un film mai deosebit. Ca să nu zic mai ciudat. Dar care văzut din perspectiva scrierilor spirituale autentice, sunt câteva concluzii interesante care se pot trage.

Lumea materială e plictisitoare

Acum mult mult timp, regele Prahlad compara viața materială cu mestecatul a ceea ce a fost deja mestecat. În India se poate observa cum vacile mestecă trestia de zahăr. Mestecă un pic, extrage ceva zahăr după care o aruncă. Și apoi vine următoarea, ia aceeași trestie de zahăr, mestecă un pic și o aruncă. Și cu timpul, aceeași “distracție” devine, la fel ca și trestia de zahăr, fără nici un gust. Nu mai e nici un zahăr în trestia respectivă.

La fel e totul în această lume materială, ceva pare atractiv la început dar după ceva timp observăm că aceeași activitate nu mai are absolut nici un gust. Și acest lucru nu se aplică doar la o anumită activitate, toate sunt la fel. Pentru că e doar o iluzie faptul că există ceva nou în lumea materială. E doar aceeași trestie care e învelită în diverse ambalaje și pare că e ceva ce nu ai mai gustat până acum.

Deci lumea materială nu e plictisitoare doar pentru cei care merg 8 ore pe zi la birou la multinațională. E plictisitoare pentru toți, asta e natura ei. Și atunci majoritatea oamenilor caută o soluție “altfel”. Dar din păcate tot ce fac e să schimbe o soluție materială pe altă soluție materială, ceea ce e extrem de plictisitor. Sigur, trebuie să fi foarte inteligent să te prinzi de asta.

Natura plăcerilor materiale

Și lucrurile sunt atât de plictisitoare încât oamenii fac lucruri extrem de ciudate doar pentru a simți că “sunt vii”. Gen eroii din filmul nostru se băteau unii cu alții și obțineau o plăcere din asta. Nu contest că există o plăcere să-ți curgă sângele și să ai vânătăi dar e o plăcere în modul ignoranței, distructivă. E ceva complet neinteligent dar dacă stăm să analizăm restul plăcerilor din lumea materială, foarte multe au aceeași natură.

Exemplul clasic în acest caz e cămila. Cămila are o plăcere din a ronțăi tot felul de plante cu spini. Pentru că acei spini îi crestează limba și atunci cămila detectează un gust pe care-l cataloghează ca fiind “plăcut”. În ignoranța ei, cămila nu e conștientă că ceea ce gustă e de fapt propriul sânge. Și de fapt majoritatea plăcerilor materiale au această natură. Prin multe tipuri de plăceri, corpul este efectiv distrus.

Și mai există și aspectul că pentru a obține aceeași plăcere trebuie tot timpul să “crești doza”. Adică să faci ceva din ce în ce mai ciudat ca să obții aceeași plăcere. Și acest lucru nu se întâmplă doar în viața asta. Am făcut același lucru în diferite tipuri de corpuri, viață după viață.

Soluția?

Și de fapt scopul “jocului” e să ne frustrăm, să căutăm fericirea cu adevărat în alt plan. Adică să nu mai schimbăm o plăcere materială pe altă plăcere materială care să ne aducă același rezultat. Să facem ceva cu adevărat “revoluționar”, să căutăm fericirea în alt plan, în cel spiritual. Și dacă facem asta nu o să fim nevoiți să ne spargem ceva ca să “simțim că trăim”.

Răspunsuri pentru Richard Dawkins

Am văzut pe Facebook o poză în care Richard Dawkins, unul dintre “campionii” ateismului științific punea câteva întrebări încuietoare. Întrebările sunt puse pentru a ataca cumva ideile creștine și o să las creștinii să răspundă din perspectiva creștină. Dar m-am gândit să răspund la întrebările respective din perspectiva scrierilor vedice. Așa că o să iau pe rând întrebările.

Ajung câinii în rai? Doar animalele domestice sau și cele sălbatice?

Câinii sunt suflete spirituale cu corpuri inferioare celui uman. Inferioare mai ales prin prisma faptului că nu-și pot pune întrebări existențiale gen “cine suntem?”, “care e scopul vieții?”. Și în consecință, câinii nu pot practica în mod conștient viața spirituală deci nu pot dezvolta conștiința spirituală. Și prin urmare nu ajung în “rai”. O să pun egal aici între “rai” și lumea spirituală pentru a nu complica prea mult răspunsul.

Deci în general animalele nu merg în rai. Ele consumă karma și progresează prin diversele specii până când ajung în specia umană. Foarte important, nu corpul de pisică se transformă în corp de câine. Nu există absolut nici o dovadă de un caz de pisică transformată prin “evoluție” în câine. Am mai scris despre asta deci nu o să mă repet. Sufletul părăsește corpul (mort) de pisică și în viața următoare primește un corp de câine. La fel cum cineva schimbă un tricou cu Metallica cu un tricou cu Iron Maiden. Nu tricoul se transformă, persoana ia alt tricou.

Și la un moment dat respectivul suflet are șansa să primească un corp uman în care poate dezvolta conștiința spirituală și astfel poate ajunge în rai.

Dacă doar oamenii ajung în rai, cât de departe înapoi? Homo Erectus? Australopitecul?

Nu am întâlnit niciodată un Homo Erectus sau un australopitec ca să pot să spun ceva despre ei. Și după cum am scris mai sus, am serioase dubii (e un mod frumos de a spune) în privința evoluționismului. Dar principiul e că cineva ajunge în rai dacă are conștiința potrivită pentru a ajunge în rai. Dacă nu o are, el va primi în viața următoare un corp corespunzător conștiinței pe care o are. Sunt foarte multe nuanțe de gri, nu e o chestiune de alb și negru.

Deci pe scurt, dacă Homo Erectus și australopitecul ar avea capacitatea de a practica o viață spirituală în mod conștient, atunci ar putea ajunge în “rai”.

Pot ajunge în rai doar cei după apariția lui Isus? Atunci Avram, Moise și Ilie nu ajung în rai?

Din nou, o să las creștinii să răspundă la lucruri legate de teologia creștină. Principiul e că oricine urmează un maestru spiritual autentic poate ajunge în rai. Deci Isus Hristos nu e singurul care poate să ducă oamenii în “rai”. Și chiar și atunci când vorbim de un anumit maestru spiritual sau lider de școală spirituală, există foarte multe nuanțe de gri. Adică nu e suficient “să-l accepți pe Isus Hristos în inima ta” și să-ți vezi de viață mai departe la fel ca înainte. Acceptarea înseamnă o schimbare a conștiinței. Și în măsura în care cineva chiar dezvoltă conștiința spirituală el poate să ajungă în “rai”.

Sau dacă progresul său nu e complet atunci el se va naște în universul material într-un loc unde să poată să-și continue progresul. Există chiar și varianta de a se degrada dacă cineva acceptă un astfel de maestru spiritual doar “din vârful buzelor”. Deci despre Avram, Moise sau Ilie, în măsura în care și-au desăvârșit viața spirituală, ei au ajuns fie înapoi în “rai” fie într-o poziție în care să continue progresul spiritual.

Care ‘tu’ va fi în rai? Acel tu senil cu demență” Acel tu cu criza vârstei mijlocii?

Nici unul dintre ei. Sufletul merge în rai, nu corpul. Și pentru a putea activa în rai, sufletul va primi un corp spiritual adaptat condițiilor de acolo. Îi mulțumesc lui Richard Dawkins pentru întrebări și îl aștept data viitoare cu unele mai grele 😉

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text care spune „"Do dogs go to Heaven? Only pets ot wild animals? If only humans go to Heaven, how far back? Homo Erectus? Australopithecus? Only people after Jesus? Not Abraham, Moses, or Elijah, then? Which 'you' will be in Heaven? Senile you with dementia? Midlife- -crisis you?" ~Richard Dawkins No More Make Believe”

În căutarea fericirii

Revenim la seria de comentarii la filme spirituale cu un film care nu e foarte spiritual din punctul meu de vedere. Se numește “În căutarea fericirii” și e un film tipic de Hollywood, un film despre cum, dacă ești destul de ambițios, o să reușești.

Un pic despre povestea filmului

Filmul are tot ce trebuie pentru a descrie povestea unui american de succes. Cineva care începe de foarte jos și care are mari probleme financiare. Și care ajunge în diverse circumstanțe care mai de care mai ciudate. Gen îl părăsește soția, este dat afară din locul unde stătea în chirie și așa mai departe. Și în plus față de asta, Chris, personajul principal, mai are și un copil.

Dar cumva, Chris reușește la un moment dat să obțină un interviu la o firmă de brokeraj. Și după o perioadă de probă neplătită în care concura cu alți 20 de candidați, Chris a fost selectat. Și fiind foarte bun, la un moment dat Chris ajunge să aibă propria sa firmă de brokeraj și să fie multi-milionar. În fine, se presupune că dacă ai mulți bani o să fi fericit.

Câteva concepții greșite

Da, cam asta e povestea americană tipică de succes. Dacă citești destule cărți motivaționale, cam asta e imaginea care îți este prezentată. Sunt destui milionari care au trăit multă vreme într-o mașină din lipsă de altceva, având doar un vis că la un moment dat vor reuși. Sunt poate povești inspirante pentru unii dar cineva ca mine (care a încercat un pic ideile astea) poate să-și pună întrebarea logică: dar cu cei care încă mai locuiesc într-o mașină în ghetou ce facem?

La un moment dat am dat de câteva filmulețe pe youtube cu Malcom Gladwell, un canadian care a scris la un moment dat câteva cărți. Și într-una din acele cărți, el prezenta o idee foarte simplă. Da, mare parte din cei care au reușit au muncit foarte mult. Au fost determinați, perseverenți și așa mai departe.

DAR. Dar pe lângă cei care au reușit mai există și mulți mulți alții care au fost determinați, perseverenți și așa mai departe. Și care nu au reușit. Oameni care încă mai locuiesc într-o mașină în ghetou și visează că într-o zi vor fi bogați, de succes. De ce se întâmplă asta? Pentru că mai există și alți factori. În cartea sa “Lebăda neagră”, Nassim Taleb dă un exemplu foarte instructiv. Dacă pui câteva milioane de maimuțe să investească la bursă, după ceva vreme una dintre maimuțe devine milionară. Și nu poți să spui neapărat că e o maimuță mai inteligentă. Toate maimuțele fac cam același lucru și obțin rezultate diferite.

Avantajul inițial

Un principiu pe care îl dă Malcom Gladwell despre succes e că un avantaj inițial arbitrar poate să-ți dea un avantaj imens pe termen lung. Dacă ai ceva bani inițial, atunci ai acces la cursuri de formare personală, poți să te asociezi cu cei care au deja succes și cu timpul o să devii mult mai bun decât cel care nu avea acei bani la început.

George Soroș dădea un exemplu similar cu bursa. Dacă ai destui bani poți influența prețul unei acțiuni pentru destul timp cât să-i modifici valoarea intrinsecă.

De fapt secretul e …

Toate astea sunt exemple interesante dar dacă e să analizăm “ceilalți factori” răspunsul de multe ori e că nu știm care sunt acești factori. Citeam la un moment dat o carte cu teorii foarte complexe despre bursă scrisă de George Soroș. Era interesantă, nu zic nu. Dar chiar undeva în prefața de la cartea respectivă, cineva spunea că secretul lui era că avea dureri de spate când era momentul să acționeze pe bursă. Adică nu avea nimic de a face cu teoriile lui, pur și simplu avea o intuiție extraordinară.

Deci ideea din spatele filmului, la fel ca toate cărțile motivaționale, e o mare minciună. Da, e important să fi perseverent și determinat în tot ce faci. DAR. Dar s-ar putea să fi perseverent și determinat și să nu reușești. Pentru ca există și alți factori.

Ceilalți factori

Unul dintre factori e karma. Da, poți să-ți dorești, de fapt tot ce facem noi e să ne dorim diverse lucruri. Dar dacă te duci la magazin trebuie să ai și bani în portofel. Poți să-ți dorești ultimul iPhone dar dacă nu poți să-l plătești degeaba. La fel și cu doritul de diverse lucruri. Trebuie să ai “bani” în “contul” karmic. Altfel poți fi cât vrei de perseverent, nu vei avea succes.

Și mai există alt factor, dorința Persoanei Supreme. Pentru că Persoana Supremă e un tată responsabil, fiecăruia i se dă nu neapărat ceea ce vrea, ci ceea ce are nevoie. Și indiferent cât ar vrea ceva care nu e benefic, Persoana Supremă poate spune “nu”.

Deci per total filmul nu are nimic de a face cu spiritualitatea și de fapt ideea prezentată e incorectă și nu funcționează în lumea reală.